Paul NiedermeierNiedermaier Helmut-Paul

Consilier local al Municipiului Sibiu

Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR)

Sunt 100% sibian și am trăit aprope toată viața aici. Aceasta înseamnă că sunt atașat din toată inima acestui oraș. Acum 22 ani am devenit director al unui institut de cercetări al Academiei Române, care se ocupă cu probleme sociale și umane din zonă, și de 15 ani sunt chiar membru al Academiei, al acestei prestigioase instituții a statului român. Din punct de vedere al carierei personale nu pot avansa mai mult. Dar, in cei patru ani, cât am fost membru al Consiliului Municipal și in cei patru ani, cât am fost membru al Consiliului Județean, am observat că în aceste organisme este nevoie de profesioniști adevărați.

Fiind arhitect, doresc să mă implic în dezvoltarea urbanistică a orașului nostru. Există pericolul efectuării unor grăşeli deoarece PUG-urile se elaborează doar pentru un interval relativ scurt, ori la aprobarea unor proiecte mai mari trebuie să se ţină seama şi de potenţiale evoluţii ulterioare. Totodată, la avizare trebuie să se ţină seama şi de teritoriile situate dincolo de limitele administrative actuale ale municipiului, astfel ca toată zona să formeze o unitate  organică.