[PAGINA IN LUCRU. DE COMPLETAT ISTORIC FDGR LA PRESEDINTELUI C.J. SIBIU]

De ce propunem să fie ales Forumul German (FDGR) în 5 iunie? Pentru că FDGR a a avut şi are un rol pozitiv în dezvoltarea municipiului şi a judeţului Sibiu. Faptul că Sibiul este un oraş deosebit pe harta României se datorează şi Forumului German, din ale cărui rânduri provine primarul, de un deceniu şi jumătate. Totodată, consilierii noştri locali şi judeţeni propun şi susţin proiecte care duc la creşterea calităţii vieţii oamenilor. În perioada 2004-2012, când atât Consiliul Local Sibiu, cât şi cel judeţean au fost conduse de FDGR, au fost modernizate aeroportul şi infrastructura rutieră; au fost construite sau renovate sedii ale instituţiilor de cultură, au fost sprijiniţi organizatorii evenimentelor culturale şi sportive; au fost modernizate spitale şi dezvoltată reţeaua unităţilor de asistenţă socială, a fost promovat turismul. Toate acestea au făcut să crească renumele Sibiului ca oraş şi judeţ, curate şi bine gestionate, ca locuri ale dezvoltării economice, ca destinaţii culturale şi turistice. Mai sunt însă multe de făcut, iar noi oferim în continuare gândirea şi munca noastră.

                    Martin Bottesch                                                                                                                                       Paul-Jürgen Porr

.   

.

.

Dr. Paul-Jürgen Porr

Consilier județean. Sibiu
Forumul Democrat al Germanilor din Romania (FDGR)

Paul-Jürgen Porr, este propunerea Forumului Democrat al Germanilor din Romania, organizatia judeteana Sibiu, (FDGR), pentru functia de Președinte al Consiliului Judetean Sibiu, si candidat pentru funcția de Consilier Judetean pe pozitia 1. la alegerile locale din 2016 a caror scrutin va avea loc in data de 05. iunie.

.

Martin Bottesch

Consilier județean. Sibiu
Forumul Democrat al Germanilor din Romania (FDGR)