Candidații FDGR la Consiliul Local

"Împreună cu colegii mei din Consiliul Local am reușit ca în ultimii opt ani să derulăm proiecte de investiții majore, care au transformat Sibiul într-un oraș modern, un oraș smart, cu care sibienii să se mândrească."

"Am crezut întotdeauna în demnitate, respect și adevăr! Respectul față de valorile neperisabile presupune un efort continuu pe care mi l-am asumat din neam. Adevărul este o paradigmă existențială în care o să mă mențin până la sfârșitul vieții."

"Consider că, în prezent, pot fi mai util în Consiliul Local pentru că îmi doresc ca în acest mandat să pornim un proiect de suflet pentru mine, crearea unui Centru de Cultură și Conferințe de talie internațională."

"Am fost și sunt convinsă că am participat activ la pregătirea celor 30 de generații de elevi, care s-au încadrat în comunitatea sibiană ca într-o mare familie. În mijlocul familiei, am conștientizat că nimic nu se poate fără sprijinul ei."

"Cu o vastă experiență în administrarea publică și o implicare profundă în promovarea diversității etnice și culturale, consider că pot aduce o perspectivă amplă și echilibrată asupra dezvoltării urbane și sociale a Sibiului."

"Am o experiență bogată atât în domeniul afacerilor, conducând companii internaționale şi sute de angajați, cât și în activitatea politică, dobândită şi în străinătate. Din iulie 2021 sunt director executiv în cadrul Clubului Economic German Transilvania, clubul care înglobează cea mai mari angajatori din regiunea Sibiului şi care activeazǎ ca forum pentru stabilirea de contacte între întreprinzători din Germania și România, ceea ce creează premisele unei mai mari deschideri a Sibiului către mediul de afaceri european."

„Iubesc Sibiul cu patrimoniul său istoric excepțional dar și cu potențialul său de dezvoltare și modernizare și îmi doresc să pot contribui la propășirea acestui oraș”

„Îmi doresc să reușim împreună să facem Sibiul un oraș în care vechiul și noul să se îmbine, să păstram ceea ce definește Sibiul, un oraș medieval, dar să deschidem poarta și spre un nou Sibiu, să devină un oraș în care toți locuitorii săi să se simtă Acasă”

"Sunt președintele comisiei sociale din cadrul Consiliului Local Sibiu. Cu o pregătire academică solidă în matematică, mi-am dedicat activitatea administrativă promovării incluziunii sociale și a dezvoltării durabile în Sibiu."

„Cred că în domeniul educațional pot să sprijin dezvoltarea comunității noastre fiind convinsă că educația stă la baza unei dezvoltări sustenabile”

"Privit prin prisma expertizei mele din domeniul IT și a marketingului digital, dar și a unui iubitor și pasionat al naturii, consider că Sibiul este într-o poziție unică în România pentru o dezvoltare sustenabilă și de durată, care se poate măsura cu ușurință cu orice oraș de dimensiuni similare din afara țării."